Stiri



Balul Voluntarilor, ediția a III-a
[ 2012-12-10 ]
Data de 5 decembrie a fost declarată, ziua internațională a voluntarilor de către ONU în 1985. În această zi peste tot în lume se organizează programe, prin care se evidențiează importanța voluntariatului.

Centrul de Voluntariat HITI în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Covasna a organizat a treia ediție a Balului Voluntarilor, program prin care am dorit să mulțumim munca depusă de voluntari pe parcursul anului și să premiem cele mai active organizații și cei mai activi voluntari.

 

 Grüman Éva-Orsolya coordonatoarea Centrului de Voluntariat HITI în deschiderea programului a declarat: ‘Suntem bucuroși că munca depusă de organizații este ajutată în mare măsură și de autoritățile locale și județene, care de la an la an oferă mai mult spijin organizațiilor active din județ.’

 

 

 

În deschiderea evenimentului au luat cuvântul și viceprimarul orașului Sfântu Gheorghe, doamna Sztakics Éva și reprezentantul Crucii Roșii, domnul Papp Adolf, care au evidențiat rolul pozitiv pe care îl organizațiile non guvernamentale în cadrul comunităților locale.

 

 

La eveniment au luat parte peste  100 de voluntari, reprezentând 25 de organizații, au fost premiați voluntarii anului, cât și cel mai tânăr voluntar - Deregán Dorottya, 7 ani din partea Serviciului de Ajutor Maltez și cea mai experimentată voluntară – Ercse Irén din partea Clubului Kiwanis.

 

 

 

Foto: Kelemen Lehel

Partenerii evenimentului:

  • Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Covasna
  • Primăria Sfântu Gheorghe
  • Consiliul Județean Covasna
  • Sfântu Gheorghe Capitala Culturală și de tineret a Ținutului Secuiesc

 


Noutăti



Curs de limba turcă: